
Design şi amenajări interioare- când ai nevoie de ele?
De ce să apelezi la designer ?
Mă bucur să observ că în ultima vreme oamenii au început să apeleze la designerii de interior. În general, persoanele care sunt la un al doilea sau chiar al treilea proiect de amenajare imobiliară, își dau seama că serviciile de acest gen nu sunt un moft, ci o necesitate. Foarte des mă sună clienți spunându-mi, “ Știți, casa (sau apartamentul) în care stăm l-am făcut noi singuri, dar nu ne place. Acum că ne facem o casă nouă, ne-ar plăcea să nu mai repetăm greșeala de a face singuri. “
Înțeleg perfect dorința lor iar pe parcursul colaborării chiar insist să aflu detalii din amenajarea anterioară: ce i-a nemulțumit, ce ar îmbunătăți, ce ar repeta, ce vor să evite. Uneori, temerile lor sunt întemeiate, alteori sunt doar prejudecăți; ideile nu au fost complet greșite, ci aplicarea lor. Vedeți voi, dacă ar fi atât de simplu precum o rețetă de prăjitură, am avea deja rețeta de succes a amenajărilor. Aceasta ar suna cam așa: se ia o cameră, se măsoară, se pune asta și asta și gata, te muți. The end. Dar dacă stăm să ne gândim, o prăjitură reușită nu e atât de uşor de făcut 🙂
Desigur, noi designerii și toți specialiștii din domeniul amenajărilor interioare și al mobilierului, ne ghidăm după niște reguli sau după niște concluzii la care am ajuns în urma atâtor experiențe. Ajută școala pe care am făcut-o, spiritul de observație și analiza tuturor lucrurilor care ne înconjoară. Dar mai e un “je ne sais quoi“, care nu poate fi transmis în cuvinte. În luarea deciziilor de amenajare, mă ghidez cel mai adesea după reguli de ergonomie și estetică aplicate pe cazul particular al arhitecturii. Încerc să simplific cît mai mult formele pereților, să avem cât mai puține grinzi sau stâlpi vizibili, să egalez dimensiuni, ca toate aceste mici particularități ale spațiului să nu încarce fundalul amenajării interioare.

Cum se desfășoară colaborarea cu un designer?
Nu reprezint părerea tuturor designerilor, dar pot să vă spun cum procedez eu. În primul rând, dacă discuția inițială are loc telefonic sau prin intermediul mesajelor online, încerc să aflu informațiile de bază: stadiul lucrării, ce anume se dorește ca amenajare sau pur si simplu răspund întrebărilor care mi se adresează. Rog ca ulterior acestei discuții să primesc pe email planul de arhitectură și dacă este cazul, câteva poze pentru a estima stadiul lucrărilor, indiferent dacă este o primă amenajare sau o reamenajare. Asta mă ajută să îmi fac o idee asupra dimensiunii proiectului: număr de încăperi, suprafață și cam cât va dura colaborarea.
Abia apoi urmează partea de ofertare, în care trebuie să țin cont de suprafața totală a spațiilor, numărul de încăperi și de termenele de execuție. Trebuie să menționez că un spațiu mic, nu înseamnă mai ieftin. Dimpotrivă. Un spațiu mic necesită o abordare mult mai complexă și găsirea unor soluții mult mai ingenioase decât spațiile mari. O casă mare, cu un design unitar, va pune mai puține provocări de amenajare decât un apartament cu 2-3 camere.
Ce trebuie să știm la primirea oferteiGalati exista Muzeul de arta vizuala
Aici intervine un element pe care majoritatea oamenilor nu îl sesizează: colaborarea cu un designer nu începe la prima măsurătoare și nu se termină după livrarea unor proiecte 3d. Este vorba de multe întâlniri, discuții, schimbări de soluții pe parcursul amenajării. Designerul va fi alături de voi pe întreaga desfășurare a proiectului, va răspunde la telefon, va livra informația necesară, sfatul de care aveți nevoie atunci când poate voi tocmai ați găsit într-un magazin un obiect care vă place, dar nu știți dacă se potrivește ca mărime, formă, textură. Iar asta înseamnă atenție și concentrare din partea designerului. Și timp, foarte mult timp pentru a livra acele schițe 3d, care ajută enorm la luarea deciziilor, a dimensiunilor potrivite de mobilier, a decorurilor și a tot ceea ce ține de amenajare.

„Prima impresie contează!” Nu de data asta, cel puțin nu în ceea ce privește spațiul
Bun, avem informațiile necesare, avem o ofertă de preț, să pornim la treabă. Urmează măsurarea spațiului, cu ruletă laser și manuală pentru mici detalii. Nu durează foarte mult, dar imi place să o fac în tihnă, nu de alta, dar altfel poate îmi scapă mici detalii și nu e profi să revin. Două-trei poze mă ajută să revizuiesc detaliile atunci când încep proiectarea. Pentru acestă măsurătoare nu contează că suntem la cărămidă sau la tencuială, că e curat în casă sau că e nelocuit de câțiva ani. Măsurători detaiate se vor mai face pe fiecare încăpere în parte în momentul în care pereții vor fi finisați și se va lucra la mobilare.
Sunt bune planurile de arhitectură primite înainte de această vizită, pentru că mi-am făcut deja o idee despre cum e spațiul. Asta înseamnă că la măsurătoare voi ține cont de anumite aspecte unde trebuie să fiu atentă și desigur impresia pe care mi-o dau spațiile ca dimensiuni și orientare mă vor ajuta mai apoi în propunerile de amenajare.
Prima prezentare a propunerilor de amenajare
Pe baza măsurătorilor și a tuturor informațiilor culese până în acest moment, pot începe să schițez spațiul, conturez ca formă mobilierul. Încep cu amplasamentul pieselor mari de mobilier, cum ar fi dressingurile, paturile, canapelele. În cazul în care într-o încăpere, mobilierul poate fi amplasat în mai multe variante sau clientul mi-a cerut o configurație anume, dar în timpul schițării îmi dau seama că există o altă variantă mai bună, voi contura 2 variante. Urmează apoi prezentarea acestora, cu plusuri și minusuri, astfel încât împreună cu beneficiarii să putem lua decizia potrivită.
De cele mai multe ori, amplasamentul propus la prima întâlnire rămîne valabil, mai facem doar mici ajustări de aspect, stil sau alte detalii. Uneori, mai ales în cazul reamenajărilor, propunerea unei noi scheme de amplasare este un șoc pentru proprietari. Asta deoarece rezistența oamenilor la schimbare este foarte mare. Suntem atât de obișnuiți cu lucrurile din jurul nostru, chiar dacă ne incomodează, încât nu suntem dispuși să înțelegem că se poate și mult mai bine.
De multe ori se întâmplă ca beneficiarii să aibă o idee care mai apoi să se dovedească a nu fi bună de pus în practică. Argumentat logic și dublat de imagini exemplificatoare, le arăt ce nu e bine și care ar fi alternativa. Noutatea surprinde mereu, dar argumentate corect și exemplificate, soluțiile bune sunt acceptate. Dacă între ceea ce așteaptă beneficiarii de la mine și ceea ce aș face dacă ar fi spațiul meu e doar o mică diferență de opinie, trebuie să țin cont de părerea lor. Până la urmă, ei vor locui acolo. Doar dacă ceea ce vor este absolut greșit și nu pot fi de acord cu asta, fac proiectul 3d în varianta pe care mi-o cer, dar fac și propunerea mea, astfel încât să le putem discuta pe amândouă. Da, înseamnă mai multă muncă, dar și rezultate pe măsură.

Ce urmează după proiectarea 3d
Să ne imaginăm cum amenajăm spațiul și să facem proiectul 3d, lăsând imaginația liberă este cea mai plăcută parte a amenajării. Dar amenajrea nu înseamnă doar livrarea unor imagini. Înseamnă multă muncă și precizie maximă. O foarte mare atenție la detalii se acordă schițelor de amplasare a electricelor și a sanitarelor, precum și a altor informații de care ar putea avea nevoie meșterii de pe șantier. Și cred că asta este etapa cea mai consumatoare de timp și cea mai complicată. Verificarea acestora pe șantier, face și asta parte din meseria de designer.
Pentru că am o vastă experiență în mobilier realizat la comandă, acord o mare atenție acestui capitol extrem de important în amenajare. Schițele sunt realizate în cel mai mare detaliu, întocmesc o listă de accesorii și mă asigur că în cazul în care beneficiarii doresc mai multe oferte de preț pentru realizarea mobilierului, toate ofertele vor include exact aceleași accesorii sau accesorii similare.
În cazul în care vă aflați în situația de a compara prețuri de obiecte sau servicii în amenajările interioare, vă rog să rețineți un lucru: nu mai căutați prețul cel mai mic. O cifră rămîne o cifră. Ceea ce este important în comparații de acest gen este calitatea serviciilor, a materialelor și a accesoriilor incluse. Aceeași mobilă de bucătărie poate arăta exterior la fel, dar poate costa 3000 RON sau 9000 RON. Ceea ce poate face diferența de preț pot fi accesoriile interioare: balamale, glisiere, sisteme de ridicare a ușilor și alte accesorii funcționale sau de compartimentare. Aveți doua sau trei oferte de preț referitoare la același tip de produs sau servicii ? Cereți lămuriri și informații până când puteți face o comparație obiectivă. Vorba aia simplă din popor o spune cel mai bine: ”comparați mere cu mere, nu mere cu pere”.
În speranța că am fost destul de clară în explicații, vă invit să urmăriți câteva dintre lucrările realizate recent.
0 comments